Înregistrarea rezidenței temporare în Țările de Jos

Dacă veniți în Țările de Jos din străinătate pentru mai puțin de 4 luni, vă puteți înregistra pentru o ședere temporară ca nerezident [nie-ingezetene]. Înregistrarea în RNI nu este obligatorie. Însă numai dacă vă înregistrați, puteți obține un cod numeric personal BSN. Acesta este necesar pentru a lucra legal în Țările de Jos sau pentru a solicita asistență medicală.

Unde se depune cererea

Într-una dintre așa-numitele ghișee RNI [RNI loket]. Astfel de ghișee sunt situate în 19 birouri municipale [gemeente] din Țările de Jos. Lista ghișeelor RNI o puteți găsi pe site-ul www.rijksoverheid.nl (pagina este în limba neerlandeză).

Cum se procedează

Faceți o programare la unul dintre ghișeele RNI. Selectați din lista de mai sus municipiul cel mai apropiat de locul dumneavoastră de ședere și verificați condițiile pentru a face o programare la biroul selectat. Cel mai apropiat ghișeu RNI pentru locuitorii municipiului Hollands Kroon se află în cadrul Biroului de administrație din orașul Alkmaar.

Ce trebuie să pregătiți

  • act de identitate valabil: carte de identitate sau pașaport,
  • adresa de reședință

Care sunt costurile

Serviciul este gratuit.

Bine de știut

RNI [Registratie Niet-Ingezetenen RNI] constituie un sistem de evidență al persoanelor nerezidente. Acesta nu include doar persoanele care lucrează temporar în Țările de Jos, ci și, de exemplu, persoanele care au lucrat în Țările de Jos și care în prezent, primesc o pensie în străinătate.

Dacă aveți orice fel de întrebare sau sugestie pentru noi – faceți clic pe butonul roșu de mai jos și lăsați un mesaj  Vă vom contacta în cel mai scurt timp posibil. Sau utilizați opțiunea Chat via WhatsApp

Notă

informațiile de mai sus au fost pregătite și traduse în limba română. Toate comunicările ulterioare cu municipalitatea din Hollands Kroon au loc în limba olandeză și/sau engleză. Utilizăm programe de traducere general disponibile pentru a comunica rapid în alte limbi, cum ar fi cele menționate mai sus. Vă rugăm să rețineți că un mesaj tradus în acest mod poate conține erori.